Ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, a declarat luni în emisiunea Talk News de la Prima News TV, despre rata de respingere a vizelor românilor pentru SUA că anul trecut a fost 17%, şi că există foarte mulţi oameni care aplică pentru aceste vize fără să aibă cunoştinţă despre riscurile la care se supun completând neglijent aceste formulare, fiind necesară o campanie de informare publică care să ofere informaţii oamenilor cu privire la această aplicaţie.
”Există două componente, pe de o parte aceste condiţii care acoperă o gamă largă de domenii din sfera securităţii, intergritatea frontierelor, sistemul de emitere a paşapoartelor, regimul cetăţeniei, schimbul de informaţii privind terorismul şi crima organizată şi pe de altă parte, rata de refuz privind vizele care trebuie să fie mai mic de 3% într-un an fiscal. Există o foaie de parcurs în prima categorie de obiective pe care sperăm să o îndeplinim până la sfârşitul acestui an fiscal, până la sfârşitul lunii septembrie, astfel încât să ne rămână doar acest criteriu de îndeplinit al ratei de refuz”, a spus Muraru.
El a precizat că sunt mai multe instituţii româneşti implicate, MAI, MAE, SRI şi ministerul Justiţiei, în acest demers. ”Cred că dacă suntem ferm angajaţi putem să facem acest lucru şi cred şi ştiu că dacă s-ar întâmpla acest lucru, partea americană ar primi-o ca pe un angajament foarte ferm al României”, a mai spus ambasadorul României.
Andrei Muraru a menţionat că, în privinţa ratei de răspuns, în continuare este destul de ridicată.
”Anul trecut a fost 17%, să spunem că acesta a fost un an special din cauza pandemiei, lucrăm îndeaproape cu partenerii iamericani să înţelegem împreună ce paşi trebuie făcuţi ca numărul de refuzuri să scadă. Săptămâna trecută am avut o discuţie la Washington cu reprezentanţi de nivel foarte înalt din agenţiile americane, şi de la Departamentul de Stat, şi de la Departamentul securităţii nationale, la care ambasadoarea SUA în România a dorit să participle, în care am enumerat paşii care urmează să fie făcuţi. Este foarte important angajamentul pe care Guvernul României ar trebui să îl ia în privinţa în primul rând a mobilizării unui efort pentru o campanie de conştientizare a acestor aplicaţii. Din punctul nostru de vedere, există o necunoaştere foarte largă cu privier la aplicaţiile care ar trebui să se facă”, a spus Muraru.
El a precizat că avem exemple bune, Polonia, care a intrat în Visa Waiver şi Israel, care urmează să intre.
”În cazul Israel, şi-au dat seama că o parte însemnată a solicitărilor respinse vine de la cei care au început să completeze şi nu au finalizat-o şi în sistem e considerată respinsă. Nu credem că este rezonabil acest lucru şi se poate corecta, oamenii pot fi contactaţi, li se poate sugera să completeze câmpurile omise. Sunt paşi mici care se pot face pentru a scădea rata de refuz şi să dea speranţă decidenţilor români că într-un termen rezonabil de doi trei ani, asta le-am spus partenerilor americani, că nu avem nevoie de ţinte în mişcare”, a mai afirmat Andrei Muraru.
Ambasadorul a ţinut să precizeze că ”dacă nu avem un calendar foarte concret, cu un target concret, nu vom putea mobiliza aparatul birocratic, pentru că în definitiv este vorba de resurse publice, de finanţe publice şi nimeni nu va investi la nesfârşit într-un demers care nu dă rezultate”.
”Există foarte mulţi oameni care aplică pentru aceste vize fără să aibă cunoştinţă despre riscurile la care se supun completând neglijent aceste formulare”, a mai afirmat Andrei Muraru, arătând că ”o asemenea campanie de informare publică acest lucru l-ar urmări, să ofere informaţii oamenilor cu privire la această aplicaţie şi să îi descurajeze pe cei care au un risc real de a fi respinşi”.
Potrivit ambasadorului, în 2019, au fost 52.000 de aplicaţii, la care rata de respingere a fost de aproximativ 10%, iar aproximativ 5.000 de români au fost respinşi.
”În 2020, în anul cel mai dur al pandemiei care debutase în primăvară, am avut aplicaţii de trei ori mai puţine, 14.000 iar numărul de solicitări respinse a fost de 2.400, deci s-a păstrat în continuare a rată mare de respingere pentru că există un segment constant de populaţie care se încăpăţânează să aplice deşi nu sunt eligibili. Noi am dori pe de o parte să îi descurajăm pe aceştia şi să îi încurajăm pe cei care au cu adevărat nevoie să vină în America, să investească, să călătorească, care sunt descurajaţi de acest mit care e împărtăşit de o mare parte din public, că există o şansă mare să fii respins”, a arătat Muraru.
Articolul Andrei Muraru: Anul trecut, rata de respingere a vizelor pentru SUA a fost 17% apare prima dată în Ecopolitic.