Liderul deputaţilor liberali, Gabriel Andronache, a declarat vineri că nu există şi nu va exista normă legală de acordare a unor pensii speciale noi pentru parlamentari în urma deciziei Curţii Constituţionale de joi cu privire la acest subiect.
Andronache a făcut pe Facebook precizări ‘pentru cei care afirmă că depun noi proiecte legislative de eliminare a pensiilor speciale ale parlamentarilor după decizia CCR’.
‘Decizia Curţii Constituţionale nu repune în vigoare textul care a fost abrogat prin legea declarată neconstituţională! Deci, nu există şi nu va exista normă legală de acordare a unor pensii speciale noi!!! A abroga ceva ce nu există reprezintă prostie legislativă sau neştiinţă de carte. Fiecare dintre cei care afirmă că depun noi proiecte legislative pot alege una din cele două categorii menţionate mai sus pentru a-şi încadra declaraţiile. Această decizie, ca şi cea de săptămânile trecute, dată prin control a posteriori de constituţionalitate, generează efecte strict în privinţa foştilor parlamentari care au deschis procese şi se aflau la pensie la data abrogării normei care prevedea pensia specială în Statutul deputaţilor şi senatorilor’, a scris liderul deputaţilor PNL.
El a menţionat că procedura de urmat este: după publicarea în Monitorul Oficial a motivării deciziei CCR se va declanşa reexaminarea legii declarate neconstituţionale, conform Regulamentelor celor două camere parlamentare.
Curtea Constituţională a României a explicat joi că legea prin care au fost eliminate pensiile speciale ale parlamentarilor a fost adoptată într-o singură zi, ‘cu încălcarea tuturor termenelor’, ‘ceea ce reprezintă o afectare a procedurii de adoptare în ansamblul său’.
Potrivit unui comunicat al CCR transmis AGERPRES, în şedinţa de joi, Curtea Constituţională, în cadrul controlului legilor posterior promulgării, cu majoritate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că Legea 7/2021 pentru modificarea Legii 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor este neconstituţională.