Antonio Andruşceac, liderul grupului parlamentar AUR din Camera Deputaţilor, a criticat, miercuri, Legea privind taxa de solidaritate, pe motiv că forma care a trecut de Senat, după reexaminare, nu mai permite taxarea companiei austriece OMV.
‘La reexaminare sunt scoase toate acele amendamente care ar fi permis taxarea OMV-ului (…), iar suma maximă care se poate lua de la OMV nu este cunoscută de la Ministerul Finanţelor (…), pentru că raportările pentru acest an aşteaptă să fie făcute de cei care urmează să fie taxaţi după ce vor vedea forma finală a acestei legi’, a afirmat Andruşceac la o conferinţă de presă la Palatul Parlamentului.
Deputatul AUR a mai susţinut că preşedintele Iohannis este cel care a făcut ‘tot posibilul’ ca profitul acestei companii să nu mai fie taxat.
‘Nu a fost destul că am trădat prin această cedare – nu vânzare – a gazului şi petrolului românesc, această bogăţie către un alt stat, către Austria, care este deţinătorul acţiunilor majoritare din OMV. A trebuit să facem tot posibilul, prin Klaus Iohannis, să nu mai taxăm nici măcar profitul acestei companii’, a spus Andruşceac. AGERPRES /(A-autor: Sorinel Peneş, editor: Mihai Simionescu)