AcasăStiri generaleAngajaţii MAI au intervenit la peste 4.900 de evenimente în ultimele 24...

Angajaţii MAI au intervenit la peste 4.900 de evenimente în ultimele 24 de ore; au fost semnalate 936 de posibile infracţiuni

Angajaţii Ministerului Afacerilor Interne au intervenit, în ultimele 24 de ore, la peste 4.900 de evenimente, dintre care peste 3.300 în domeniul menţinerii ordinii publice, iar peste 1.500 în domeniul situaţiilor de urgenţă.

‘În ultimele 24 de ore, efectivele Ministerului Afacerilor Interne au intervenit la 4.975 de evenimente, 3.393 fiind circumscrise menţinerii ordinii publice, iar 1.582 circumscrise situaţiilor de urgenţă. La nivelul structurilor de poliţie au fost semnalate 936 de posibile infracţiuni, peste 26% dintre acestea fiind sesizări din oficiu. Totodată, echipajele de ordine publică au prins în flagrant 266 de autori de infracţiuni care au săvârşit 270 de fapte penale, iar faţă de 42 de persoane au fost dispuse măsuri preventive. În plus, au fost depistate 17 persoane urmărite naţional sau internaţional’, se arată într-un comunicat de presă remis duminică AGERPRES de MAI.

Potrivit sursei citate, ca urmare a încălcării legislaţiei rutiere, poliţiştii au retras 415 certificate de înmatriculare şi au reţinut 898 de permise de conducere, dintre care 146 pentru consum de alcool şi 53 pentru consum de droguri sau alte substanţe interzise.

‘În cursul zilei de ieri, poliţiştii şi jandarmii au constatat 11.597 de contravenţii pentru care au aplicat amenzi în valoare de peste 4,5 milioane de lei. La rândul lor, pompierii au efectuat 37 de controale pe linia prevenirii situaţiilor de urgenţă, fiind identificate 5 obiective care funcţionau fără autorizaţie de securitate la incendiu. Au fost aplicate 121 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 45.000 lei. Pe parcursul ultimelor 24 de ore, pompierii au desfăşurat 1.278 de misiuni pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă, 148 pentru stingerea de incendii şi 10 pentru descarcerare. Pe parcursul intervenţiilor pompierilor, au fost salvate 8 persoane. Piloţii Inspectoratului General de Aviaţie au executat 33 de misiuni aero-medicale, fiind salvate 30 persoane aflate în situaţii de urgenţă’, mai arată MAI.

Ministerul Afacerilor Interne subliniază că niciun cetăţean ucrainean nu a depus cerere de azil în ţara noastră, în ultimele 24 de ore. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.427 de cetăţeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislaţia naţională.

‘Totodată, din data de 18.03.2022 şi până în prezent au fost emise 142.542 de permise de şedere pentru beneficiarii protecţiei temporare, 25 fiind acordate în ultimele 24 de ore. La acest moment, gradul de ocupare a centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 27,4 %’, precizează comunicatul.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks