Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, a declarat, joi, la Târgu Mureş, în cadrul ceremoniei de marcare a 20 de ani de la înfiinţarea Forţelor pentru Operaţii Speciale din România, că această structură a Armatei Române înseamnă putere, determinare şi misiuni complexe.
‘Sunt onorat să particip, astăzi, la acest eveniment, moment în care onorăm militarii Forţelor pentru Operaţii Speciale. Când spui Forţele pentru Operaţii Speciale, spui putere, determinare şi misiuni complexe. La 20 de ani de la înfiinţarea primei structuri a Forţelor pentru Operaţii Speciale, aici la Târgu Mureş, ne mândrim cu faptul că România se află într-o companie restrânsă şi selectă, o companie a ţărilor care dispun de structuri cu nivel de pregătire şi dotare, cu tehnică de ultimă generaţie, aşa cum este Comandamentul Forţelor pentru Operaţii Speciale al Armatei României’, a declarat ministrul Apărării, Angel Tîlvăr.
Potrivit ministrului, militarii acestui comandament sunt respectaţi rândul armatelor NATO şi că deseori primeşte mulţumiri din partea partenerilor pentru modul în care militarii români îşi îndeplinesc misiunile.
‘Vă spun asta pentru că în întâlnirile şi contactele pe care le am cu omologii mei aliaţi sau cu lideri din structurile strategice ale NATO, primesc mulţumiri şi aprecieri pentru misiunile executate impecabil de militarii români, în teatrele de operaţii, iar referitor la Forţele pentru Operaţii Speciale, apar aproape de fiecare dată în discuţie. Mă bucur că pot să împărtăşesc cu dumneavoastră mândria pe care o simt atunci când vă sunt apreciate şi recunoscute realizările obţinute cu trudă, rigoare şi foarte multe sacrificii şi vă adresez, la rândul meu, mulţumiri sincere pentru tot ceea ce faceţi pentru liniştea şi siguranţa noastră’, a subliniat Tîlvăr.
În cei 20 de ani de existenţă, a afirmat ministrul Apărării, Forţele pentru Operaţii Speciale au plătit şi un dureros tribut de sânge.
‘Şase militari de elită şi-au sacrificat viaţa misiunile din Afganistan, iar alţii au căzut în ţară în timpul unor activităţi de instruire. Astăzi, 2 martie, vărsăm lacrimi şi aprindem candele şi în memoria celor opt militari din Forţele Aeriene căzuţi în catastrofa aeriană de anul trecut, din judeţul Constanţa. Jertfa eroilor noştri se cuvine să fie evocată de fiecare dată cu respect şi pioşenie. Dumnezeu să-i odihnească în pace! Dragi militari din Forţele pentru Operaţii Speciale, la împlinirea a două decenii de la fondarea acestui vector strategic al Armatei României, adresez tuturor celor care încadrează în prezent structurile FOS sau care au calitatea de rezervişti ai acestor structuri de elită, sincere felicitări pentru rezultatele deosebite în activitatea desfăşurată, pentru eforturile şi sacrificiile făcute, precum şi îndemnul de a cultiva şi dovedi cu demnitate şi modestie apartenenţa la o structură militară de excepţie’, a afirmat Angel Tîlvăr.