Contribuţia Macedoniei de Nord cu trupe la Brigada Multinaţională Sud-Est demonstrează unitatea şi solidaritatea aliată, a afimat, joi, ministrul apărării naţionale, Angel Tîlvăr.
Potrivit unui comunicat al MApN transmis AGERPRES, declaraţia a fost făcută în cadrul întâlnirii pe care ministrul a avut-o joi cu omologul din Republica Macedonia de Nord, Slavjanka Petrovska.
‘Cei doi oficiali au discutat despre modalităţi concrete de consolidare a cooperării bilaterale româno-macedonene, având în vedere preocupările extinse ale României cu privire la securitatea regiunii Mării Negre şi a Balcanilor de Vest. Cei doi miniştri au abordat, pe larg, evoluţiile din Balcanii de Vest şi efectele războiului de agresiune purtat de Federaţia Rusă în Ucraina’, se precizează în comunicat.
În contextul mediului internaţional volatil, sursa citată arată că oficialul român a reiterat sprijinul României pentru aspiraţiile europene ale Macedoniei de Nord şi a apreciat eforturile realizate pentru atingerea acestui deziderat.
Ministrul român al apărării i-a mulţumit ministrului Petrovska pentru implicarea Republicii Nord-Macedonia la angajamentele NATO de pe teritoriul României, prin dislocarea unui contingent nord-macedonean la Caracal, în cadrul Brigăzii Multinaţionale Sud-Est, aspect care susţine activităţile de vigilenţă sporită ale NATO, menţionează MApN.
‘Vizita doamnei ministru Petrovska vine într-un moment oportun, aducând o contribuţie substanţială la înţelegerea situaţiei de securitate din Balcanii de Vest. În context aliat, am avut discuţii foarte bune cu privire la adaptarea posturii colective, în lumina viitorului summit de la Washington’, a declarat ministrul Tîlvăr, citat în comunicat.
În contextul deţinerii de către România, timp de doi ani, a preşedinţiei Procesului Reuniunilor Miniştrilor Apărării din Europa de Sud-Est, ministrul Tîlvăr i-a mulţumit omologului nord-macedonean pentru decizia de a sprijini aderarea Republicii Moldova la acest format regional de cooperare.
În marja întâlnirii, cei doi miniştri au purtat discuţii cu privire la identificarea unor noi oportunităţi de cooperare, cu accent pe continuarea schimburilor de experienţă, educaţie şi pe participarea la cât mai multe exerciţii în comun, mai arată sursa citată.