AcasăRo-Mold NEWSAngel Tîlvăr, discuţii cu omologul moldovean: ministrul Apărării susţine parcursul pro-european al...

Angel Tîlvăr, discuţii cu omologul moldovean: ministrul Apărării susţine parcursul pro-european al Republicii Moldova, inclusiv participarea la proiectele iniţiativei regionale Procesul Reuniunilor Miniştrilor din Europa de Sud-Est

Ministrul Apărării Naţionale Angel Tîlvăr a efectuat, luni, vizită oficială în Republica Moldova, la invitaţia omologului său, Anatolie Nosatîi. Discuţiile dintre cei doi demnitari au vizat aspecte privind cooperarea bilaterală în domeniul apărării şi teme de discuţie asociate cooperării în context regional, NATO şi UE. Ministrul PSD a precizat că România susţine parcursul pro-european al Republicii Moldova, cât şi participarea acestei ţări vecine la proiectele subsumate iniţiativei regionale Procesul Reuniunilor Miniştrilor din Europa de Sud-Est (SEDM), format pentru care România exercită preşedinţia rotaţională, din luna iulie a acestui an până în iulie 2025.

De asemenea, au fost abordate aspecte privind evoluţia mediului de securitate din regiune, ca urmare a războiului de agresiune purtat de Federaţia Rusă împotriva Ucrainei, cu accent pe situaţiile provocate de bombardamentele ruseşti asupra porturilor Ucrainei de pe fluviul Dunărea, din vecinătatea graniţelor cu România şi R. Moldova, mai arată comunicatul de presă al MApN, scrie news.ro.

La discuţii, a fost reflectată substanţa dialogului bilateral foarte bun la nivel înalt şi evidenţiate rezultatele pozitive ale recentei reuniuni a Comisiei militare mixte româno-moldovene care a avut loc la Târgu Mureş, în luna iunie, la nivel de secretari de stat.

„Republica Moldova este aproape de sufletul nostru. Cooperarea în domeniul apărării dintre ţările noastre a atins un nivel foarte bun, iar acest lucru nu face decât să ne bucure şi să ne impulsioneze să continuăm în acest ritm accelerat”, a declarat Angel Tîlvăr, potrivit sursei menţionate.

Totodată, a fost reiterată susţinerea deplină a României pentru avansarea Republicii Moldova pe parcursul pro-european, precum şi importanţa participării la proiectele subsumate iniţiativei regionale Procesul Reuniunilor Miniştrilor din Europa de Sud-Est (SEDM), format pentru care România exercită preşedinţia rotaţională, din luna iulie a acestui an până în iulie 2025. În acest context, cei doi oficiali au evaluat paşii concreţi pe care Republica Moldova trebuie să îi facă pentru pregătirea procesului de aderare la acest format regional de consultări politico-militare.

 

„Puteţi conta pe întregul nostru sprijin, astfel încât dezideratul aderării R. Moldova la SEDM să fie atins timpul exercitării mandatului României la preşedinţia acestui forum. Alăturarea R. Moldova cu drepturi depline la această iniţiativă va întări statutul ţării în plan regional şi internaţional şi va oferi noi oportunităţi de cooperare în plan militar cu ţările din regiune”, a arătat Tîlvăr.

În marja vizitei, oficialul român a participat alături de omologul de la Chişinău la recepţionarea celor mai recente donaţii ale Ministerului Apărării Naţionale către Armata Naţională a R. Moldova, constând în echipamente individuale de protecţie balistică, respectiv căşti de protecţie tip Kevlar şi veste antiglonţ, dar şi autoturisme de teren, ca parte a unui efort continuu al României de sprijinire a modernizării structurilor de apărare ale R. Moldova.

„Suntem gata să oferim asistenţă de specialitate şi sprijin Armatei Naţionale a R. Moldova în multiple domenii. Recenta donaţie de echipamente individuale de protecţie balistică şi autoturisme de teren reprezintă un exemplu concret al preocupărilor noastre de a contribui la asigurarea resurselor necesare dotării militarilor Armatei Naţionale. Aceste donaţii fac parte dintr-un efort continuu al României, prin Ministerul Apărării Naţionale, de sprijinire a R. Moldova în domeniul înzestrării armatei cu echipamente moderne”, a mai declarat ministrul român al Apărării, conform sursei menţionate.

În încheierea discuţiilor bilaterale, cei doi miniştri au convenit menţinerea unui dialog bilateral constant şi continuarea eforturilor comune dedicate consolidării securităţii regionale şi a Parteneriatului Strategic dintre cele două state.

Articolul Angel Tîlvăr, discuţii cu omologul moldovean: ministrul Apărării susţine parcursul pro-european al Republicii Moldova, inclusiv participarea la proiectele iniţiativei regionale Procesul Reuniunilor Miniştrilor din Europa de Sud-Est apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks