AcasăPoliticaAngel Tîlvăr: În actualul context de securitate, este nevoie de o atenţie...

Angel Tîlvăr: În actualul context de securitate, este nevoie de o atenţie sporită pentru regiunea Mării Negre

Ministrul apărării naţionale, Angel Tîlvăr, s-a întâlnit vineri cu ambasadorul Danemarcei, Uffe A. Balslev, ambasadoarea Estoniei, Ingrid Kressel, ambasadoarea Finlandei, Marjut Akola, ambasadoarea Norvegiei, Siri Barry, ambasadoarea Suediei, Therese Hyden şi însărcinatul cu afaceri al Lituaniei, Donatas Augulis.

În cadrul întâlnirii, oficialul român a subliniat nivelul excelent al cooperării dintre România şi ţările reprezentate la întâlnire, în cadrul organizaţiilor internaţionale, salutând unitatea şi solidaritatea membrilor Uniunii Europene şi aliaţilor NATO, care contribuie la întărirea reciprocă a celor două organizaţii.

„Ţările din flancul nordic şi Ţările Baltice ocupă un loc special în arhitectura de securitate euro-atlantică, iar România va rămâne profund angajată în dezvoltarea relaţiilor de cooperare cu ţările pe care dumneavoastră le reprezentaţi la Bucureşti,” a declarat Angel Tîlvăr.

În cadrul discuţiilor referitoare la situaţia generată de războiul de agresiune declanşat de Federaţia Rusă împotriva Ucrainei şi implicaţiile asupra securităţii euroatlantice, a fost subliniată importanţa continuării sprijinului internaţional pentru Ucraina. În context, au fost evidenţiate eforturile României pe acest palier, prin menţionarea sprijinului multidimensional oferit ţării vecine. De asemenea, oficialul român a reiterat importanta susţinerii practice şi consolidarea apărării şi rezilienţei partenerilor din vecinătatea estică, precum Republica Moldova.

De asemenea, au fost discutate aspecte referitoare la pregătirea agendei Summitului NATO de la Vilnius, care va avea loc în luna iulie a acestui an, atât în domeniul posturii colective de descurajare şi apărare, în cel al operaţionalizării Conceptului Strategic al NATO, precum şi continuarea sprijinului pentru statele vulnerabile din regiunea Mării Negre.

Având în vedere actualul context de securitate şi perspectivele pentru perioada următoare, ministrul Tîlvăr a pledat pentru o atenţie sporită care trebuie să fie acordată regiunii Mării Negre, subliniind că România sprjină o abordare integrată a posturii aliate pe întregul flanc estic, de la Marea Baltică la Marea Neagră, într-o manieră coerentă care să vizeze toate domeniile operaţionale, concomitent cu aprofundarea cooperării şi coordonării cu partenerii care împărtăşesc valori comune.

Un alt subiect important aflat pe agenda discuţiilor a fost cel referitor la aderarea Finlandei şi Suediei la NATO. Ministrul apărării naţionale a evidenţat necesitatea de a fi continuate eforturile pentru finalizarea cât mai rapidă a acestor demersuri.

„România este un suporter necondiţionat al autodeterminării şi libertăţii fiecărui stat de a lua propriile decizii – principii fundamentale ale politicii porţilor deschise promovate de NATO. De aceea, ţara noastră a fost una dintre primele care au ratificat protocoalele de aderare a Finlandei şi Suediei la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord,” a arătat ministrul apărării naţionale.

Oficialul român a evidenţiat faptul că aderarea Finlandei şi Suediei, alături de măsurile implementate deja sau planificate pentru perioada următoare pentru întărirea posturii de apărare şi descurajare în Ţările Balice şi Polonia, vor contribui la consolidarea întregului flanc estic al NATO.

Articolul Angel Tîlvăr: În actualul context de securitate, este nevoie de o atenţie sporită pentru regiunea Mării Negre apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks