Agenţia Naţională de Integritate a lansat pe pagina sa de internet o secţiune dedicată alegerilor parlamentare din acest an. Prin această măsură se are în vedere optimizarea procesului de completare a declaraţiilor de avere şi de interese de către candidaţi, oferirea asistenţei de specialitate în ceea ce priveşte regimul juridic al incompatibilităţilor şi al conflictelor de interese, dar şi informarea societăţii civile cu privire la obligaţiile pe care le au participanţii la procesul electoral, informează un comunicat al ANI, transmis marţi AGERPRES. *** ANI a actualizat secţiunea privind persoanele care au interdicţia de a ocupa o funcţie aleasă timp de 3 ani, conform art. 25, alin. (2) din Legea nr. 176/2010, punând la dispoziţia publicului date şi informaţii cu privire la persoanele în cazul cărora s-a stabilit definitiv şi irevocabil faptul că s-au aflat în incompatibilitate sau conflict de interese. ‘În ceea ce priveşte înscrierea în cursa electorală a funcţionarilor publici în vederea ocupării unei funcţii alese, aducem la cunoştinţă faptul că, în conformitate cu dispoziţiile art. 514, alin. (1), lit. h) din Codul administrativ, au obligaţia suspendării raportului de serviciu la iniţiativa acestora ‘pentru participare la campania electorală, pe durata campaniei electorale şi până în ziua ulterioară alegerilor’, respectiv începând cu data de 6 noiembrie 2020, conform Hotărârii nr. 745/2020 pentru aprobarea calendarului acţiunilor din cuprinsul perioadei electorale a alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor din anul 2020, cu modificările şi completările ulterioare’, precizează sursa citată. *** Persoanele care doresc să candideze la alegerile parlamentare din decembrie 2020 beneficiază de o serie de informaţii utile cu privire la obligaţiile pe care le au în vederea respectării regimului juridic al incompatibilităţilor, al conflictelor de interese şi al declarării corecte a averii şi a intereselor. Informaţiile se regăsesc în două ghiduri referitoare la completarea declaraţiilor, precum şi la respectarea regimului juridic al incompatibilităţilor şi al conflictelor de interese, publicate în secţiunea legislaţie, împreună cu actele normative în vigoare. *** Persoanele interesate pot sesiza Agenţia Naţională de Integritate cu privire la potenţiale nereguli din declaraţiile de avere şi de interese completate de către candidaţii la alegerile parlamentare. Acest lucru se poate realiza prin utilizarea formularului cuprins în această secţiune. *** ANI va publica, în termen de 48 de ore de la primire, toate declaraţiile de avere şi de interese depuse de candidaţii la alegerile parlamentare. Potrivit Legii nr. 176/2010, ‘declaraţiile de avere şi interese se depun la Biroul Electoral Central sau, după caz, la biroul electoral de circumscripţie odată cu declaraţia de acceptare a candidaturii, în două exemplare, şi se transmit Agenţiei Naţionale de Integritate în termen de cel mult 48 de ore de la depunere’. *** De asemenea, Agenţia pune la dispoziţia celor care au obligaţia de a completa declaraţii de avere şi de interese, în virtutea participării la alegerile parlamentare, formulare inteligente cu câmpuri predefinite şi liste de valori, ce pot fi completate în mediu electronic. Informaţii utile cu privire la modalitatea de completare a formularelor inteligente se regăsesc şi în secţiunea ‘Ghiduri Utile’. *** Cei care candidează la o funcţie publică pot solicita inspectorilor de integritate asistenţă de specialitate în cazul solicitărilor urgente cu privire la regimul juridic al completării declaraţiilor de avere şi de interese, al incompatibilităţilor şi al conflictelor de interese la numerele de telefon afişate, de luni până vineri în intervalul orar 9,00 – 16,00.