Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Curtea de Apel Bucureşti în legătură cu faptul că Anton Valeriu, primarul comunei Corbeanca, judeţul Ilfov, nu poate justifica o avere de 3 milioane lei prin veniturile realizate.
„Agenţia Naţională de Integritate a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate în cuantum de 3.061.855 lei între averea dobândită şi veniturile realizate de către Anton Valeriu împreună cu familia, în perioada exercitării funcţiei publice. Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, în vederea începerii acţiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate de către Anton Valeriu împreună cu familia, în perioada exercitării funcţiei publice”, transmite ANI într-un comunicat de presă.
Un alt caz de avere nejustificată este cel unui viceprimar din comuna Rona de Sus (judeţul Maramureş), Ioan Ruscovan. ANI susţine că a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate în cuantum de 770.574 lei între averea dobândită şi veniturile realizate de către viceprimar împreună cu familia.
De asemenea, Mariana Sîrbuleţ, consilier local în comuna Bucşani, judeţul Dâmboviţa, nu poate justifica o avere de 216.137 lei. AGERPRES
Articolul ANI: Anton Valeriu, primarul comunei Corbeanca, judeţul Ilfov, nu poate justifica o avere de 3 milioane lei apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro