Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a stabilit că Viorel Toma, fost preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, s-a aflat în conflict de interese, deoarece a vacantat un post în instituţie pentru el, pe care l-a ocupat după ce a pierdut funcţia de conducere.
Potrivit unui comunicat al ANI, în calitate de preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, Viorel Toma a semnat mai multe documente aferente procesului de vacantare a postului de auditor la Serviciul Audit Public Intern din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, post pe care a fost transferat în aceeaşi zi, încălcând astfel prevederile art. 72, alin. (1) Legea nr. 161/2003.
Totodată, Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la existenţa indiciilor referitoare la săvârşirea de către Viorel Toma a infracţiunii de folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane, întrucât a semnat o serie de documente ce au creat un folos material pentru el, prin faptul că a efectuat demersurile necesare în vederea ocupării funcţiei de auditor în cadrul Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, după data încetării funcţiei de demnitate publică, precum şi beneficierii de drepturile salariale aferente acestei funcţii.
Viorel Toma a fost revocat, în iulie 2020, din funcţia de preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, decizia fiind semnată de premierul de la acea vreme Ludovic Orban.