Agenţia Naţională de Integritate a constatat o diferenţă nejustificată în cuantum de 189.000 lei şi 282.762 euro între averea şi veniturile realizate de către Mădălina Maria Anghel, ofiţer în cadrul MAI – Direcţia Generală Anticorupţie.
Potrivit unui comunicat al ANI transmis luni AGERPRES, în acest caz a fost sesizată Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, în vederea începerii acţiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate de către Mădălina Maria Anghel.
De asemenea, ANI a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate în cuantum de 507.723 lei (114.499 euro) între averea dobândită împreună cu familia şi veniturile realizate de Adriana Petrescu, funcţionar public în cadrul Consiliului Judeţean Vâlcea.
Inspectorii de integritate au sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Piteşti, în vederea începerii acţiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate de Adriana Petrescu.