Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România solicită şefului statului să trimită la reexaminare legea care se referă la mandatul nelimitat al rectorilor. ‘ANOSR constată cu stupoare votul acordat de Senat în favoarea numărului nelimitat de mandate ale rectorilor, fapt ce dovedeşte încă o dată că prioritatea parlamentarilor este permanentizarea unor persoane la conducerea universităţilor, nu îmbunătăţirea unui sistem de învăţământ oricum slăbit de multele modificări incoerente şi oportuniste. Suntem nevoiţi să solicităm din nou, în decurs de câteva luni, preşedintelui României să trimită spre reexaminare o lege care elimină aceste limite, iar preşedinţilor partidelor politice parlamentare să prezinte clar dacă formaţiunile pe care le conduc îşi doresc un învăţământ superior având drept principiu buna guvernanţă sau orientat după interese personale conjuncturale’, se arată într-un comunicat al Alianţei, transmis joi AGERPRES. Studenţii consideră ‘absolut incalificabil ca acum, în plin context pandemic, analizând prioritatea decizională, această modificare legislativă să reprezinte una de maximă importanţă, raportat la nevoile cu adevărat reale ale educaţiei’. ‘ANOSR consideră absolut revoltător că astfel de alterări legislative ce modifică o întreagă viziune asupra democraţiei universitare sunt hotărâte fără o dezbatere publică prealabilă, cu implicarea tuturor actorilor sociali interesaţi, ba chiar fără implicarea ambelor Camere ale Parlamentului. Astfel, credem că preşedintele României nu trebuie să promulge actul normativ sub forma actuală. În acelaşi timp, solicităm reintroducerea limitei de 8 ani, indiferent de numărul de mandate avute sau durata acestora’, se mai arată în comunicatul citat.