Un număr de 15 noi cazuri de infectare cu COVID-19 în rândul personalului sistemului administraţiei penitenciare s-au înregistrat în ultima săptămână, potrivit unui comunicat al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP), transmis, joi, AGERPRES. ‘În intervalul 18-24.09.2020, au fost înregistrate 15 noi cazuri de infectare cu virusul SARS-CoV-2 în rândul personalului sistemului administraţiei penitenciare. În prezent, din totalul cazurilor raportate, doar 31 de poliţişti de penitenciare încă urmează conduita terapeutică specifică. Referitor la persoanele private de libertate, menţionăm că, în rândul acestora, nu a fost constatată simptomatologie specifică COVID-19, monitorizarea medicală fiind promovată cu regularitate’, a precizat ANP. Potrivit sursei citate, unităţile subordonate Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor aplică, în continuare, Planul de măsuri pentru sistemul penitenciar, după încetarea stării de urgenţă şi depun eforturi pentru prevenirea şi gestionarea eventualelor situaţii de risc.