Candidatul PSD, PNL și UDMR la alegerile prezidențiale, Crin Antonescu, a declarat joi că speră ca frații Tate să se întoarcă în luna martie în țară, după ce au părăsit România cu acceptul DIICOT și crede că este nevoie de impunerea unui prestigiu pe plan internațional în ceea ce privește aducerea în fața justiției a unor cetățeni români aflați peste granițe.
‘Frații Tate sunt cei doi tineri britanici, cred că sunt și cetățeni americani, nu am foarte multe informații, am înțeles că domnii respectivi, gentlemanii Tate, se aflau sub un control judiciar pentru acuzații privitoare la fapte săvârșite pe teritoriul României. Am înțeles că frații Tate au plecat puțin, în sensul în care DIICOT a aprobat o plecare până în martie cred, cu obligația de a reveni în luna martie, probabil au avut niște urgențe pe care DIICOT le-a înțeles și în mod generos le-a permis acest lucru. (…) Am văzut și declarația primului ministru, care mi se pare absolut corectă, nu este decizia sa. Deocamdată, sper, dacă voi fi președinte, garantez că este obligația mea ca justiția românească să fie eficientă și respectată de toți partenerii’, a afirmat Antonescu într-o conferință de presă organizată la Buzău.
Crin Antonescu a susținut că statul român ar trebui să se implice în plan extern pentru consolidarea legăturilor cu partenerii, pentru a fi evitate situațiile în care anumite persoane condamnate ajung cu dificultate în fața justiției.
‘Noi suntem în situația în care dacă cineva este condamnat de o instanță din România, nu e cazul fraților Tate, care nu sunt condamnați, începem, mă rog, nu știu, justiția să se roage de ei, dacă îi prinde în altă parte, să vină și numai dacă au chef vin, dacă sunt rupți de dorul de țară, altfel, cazuri mai puține. Asta nu trebuie să se mai întâmple și asta se întâmplă inclusiv în UE acolo unde avem înțelegeri, acte, acorduri care ar trebui să nu comporte foarte multe discuții. Nu cunosc multe cazuri în care cetățeni italieni condamnați în Italia să stea în România și tribunalele din România să vadă dacă sunt bune condițiile din pușcăriile din Italia. Am dat un exemplu, nu mai vorbesc de Grecia. Cred că e mult de făcut sub acest aspect, nu e o problemă strict a justiției, pentru că justiția în principiu își face datoria, e vorba mai degrabă de o chestiune de politică externă, de impunerea unui prestigiu între parteneri. Cu frații Tate, consider și eu că trebuie să se întoarcă în luna martie, așa cum a spus hotărârea DIICOT’, a precizat el.
DIICOT a confirmat joi dimineața că procurorul de caz le-a dat voie fraților Andrew și Tristan Tate să plece din România, dar a subliniat că aceștia încă sunt sub control judiciar și trebuie să se întoarcă în țară.
Andrew și Tristan Tate, cu dublă cetățenie, britanică și americană, au fost trimiși în judecată de DIICOT pe data de 20 iunie 2023, fiind acuzați de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de persoane, viol, acces ilegal la sistem informatic, lovire sau alte violențe.
Sursa: AGERPRES
Articolul Antonescu, despre frații Tate: Probabil au avut niște urgențe pe care DIICOT le-a înțeles apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro





