AcasăPoliticaAntonio Andrușceac solicită RA APPS să ofere informații despre renovarea vilei din...

Antonio Andrușceac solicită RA APPS să ofere informații despre renovarea vilei din Aviatorilor – „Palatul Împăratului”

Deputatul AUR Antonio Andrușceac solicită RA APPS să ofere informații despre renovarea vilei din Aviatorilor – „Palatul Împăratului”, transmite Curierul Românesc.

 

Statul român „investește” 7 milioane de euro pentru a renova vila din Aviatorilor, care a fost până nu demult sediul Partidului Național Liberal. Lucrările de reabilitare și renovare se desfășoară în spatele unor paravane și sunt atent supravegheate. Potrivit Recorder, imobilul va fi locuit de un demnitar al statului, cel mai probabil de către președintele Klaus Iohannis, după încheierea mandatului. Până la această oră, RA APPS nu a oferit răspunsuri la întrebările jurnaliștilor și nici nu a prezentat niciun document.

Opinia publică a fost scandalizată de reportajul celor de la Recorder. Într-o perioadă de criză, statul alocă milioane de euro pentru ca un demnitar să locuiască într-o reședință de lux. Parlamentarii AUR au luat atitudine față de această situație și au criticat dur clasa politică actuală. De asemenea, deputatul AUR Antonio Andrușceac a solicitat directorului general al Regiei Autonome Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat, Marius Grăjdan, să răspundă la câteva întrebări privind reabilitarea și modernizarea imobilului situat pe Bulevardul Aviatorilor nr. 86:

„În contextul dezbaterilor generate de lipsa de transparență cu privire la lucrările de reabilitare și de modernizare, executate la imobilul de pe Bulevardul Aviatorilor nr. 86 din municipiul București și având în vedere discordanța dintre sumele vehiculate în presă cu privire la costul reparațiilor de până acum (3,2 milioane de euro în 2023 plus alte 3,8 milioane în 2024 – sumă prezentată de mass media – față de 2 100 000 lei – sumă precizată în comunicatul RA-APPS), vă rugăm să răspundeți la următoarele întrebări:

  1. Ce firme participă la consolidarea, reabilitarea și modernizarea acestui imobil? Ce sume s-au plătit acestora până în prezent?
  2. Care este termenul de finalizare al lucrărilor?
  3. Care va fi destinația imobilului după finalizarea lucrărilor?
  4. De ce, după luni de zile de la deschiderea șantierului, panoul de identificare a investiției nu este completat cu datele privind firma proiectantă, firma care execută lucrările, beneficiarul și perioada desfășurării acestora, numărul autorizației, așa cum prevede legea?”

Articolul Antonio Andrușceac solicită RA APPS să ofere informații despre renovarea vilei din Aviatorilor – „Palatul Împăratului” apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks