- ”Vreau să vă împărtășesc o decizie importantă pe care am luat-o acum o săptămână.
Apariția candidaturii la primărie m-a obligat să mă uit în interiorul meu. Chiar dacă îmi plac aspectele teoretice, eu iubesc să implementez proiecte, să obțin rezultate tangibile și să fac lucruri pentru oameni.
Tocmai de aceea, rolul de primar cred că mi se potrivește foarte bine și, de aceea, candidatura la primărie mă încântă și mă motivează, indiferent de riscul asumat. Peste tot pe unde merg, oamenii sunt disperați să găsească pe cineva care să fie pentru ei, printre ei. Iar eu, asta vreau să fiu!
Recunosc că nu a fost o decizie ușoară, dar este una pe care o iau cu încrederea că este cea mai bună pentru acest moment al vieții și carierei mele. Și, îmi place să cred că va fi bună și pentru comunitatea noastră. Știu că nu va fi ușor, dar ce lucruri mari se realizează cu ușurință?!?
Cel de-al doilea motiv, extrem de important, este familia mea. Vreau să fiu lângă cele două fete – una adolescentă, una pre-adolescentă- atât cât pot.
Nu pot să îmi imaginez să fiu departe de ele într-o perioadă atât de importantă pentru creșterea și educația lor, într-o perioada în care tentațiile pot fi mari și nevoia de îndrumare din partea mamei, pe măsură. Totodată, îmi doresc să fiu lângă soțul meu, care, la rândul său, a sacrificat mereu totul pentru mine.
Îi mulțumesc președintelui George Simion, prim-vicepreședintelui Marius Lulea și conducerii partidului AUR pentru poziția onorantă de pe lista pentru Parlamentul European și pentru acceptarea deciziei mele de a mă retrage.
Familia și comunitatea trebuie să fie pe primul loc pentru orice om politic. La primăria sectorului 1 voi avea ocazia să fac lucruri pentru oameni și să clădesc o familie a orașului”, a spus Ioana Ramona Bruynseels.
Articolul ANUNȚ Ioana Ramona Bruynseels (AUR): Am decis să renunț la candidatura mea pentru Parlamentul European și să mă dedic câștigării Primăriei Sectorului 1! apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro