Aproape o sută de avocaţi din Baroul Bihor au ieşit miercuri în faţa Palatului de Justiţie din Oradea, pentru a atrage atenţia opiniei publice că dreptul la apărare trebuie respectat, după ce avocatul Robert Roşu a fost condamnat la închisoare în dosarul retrocedării Fermei regale de la Băneasa.
‘Nu este un protest ci o manifestare pentru a atrage atenţia opiniei publice că dreptul la apărare trebuie respectat, iar avocaţii nu pot răspunde pentru exercitarea profesiei cu bună credinţă. Suntem aici pentru că corpul avocaţilor este nemulţumit de considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în dosarul Ferma Băneasa, unde doi avocaţi au fost condamnaţi în mod definitiv pentru că şi-au exercitat cu bună credinţă profesia de avocat. Credem că, dacă pe viitor, se va persista în astfel de practici, putem oricare dintre noi, mâine, să ajungem în situaţia colegilor noştri, să fim condamnaţi pentru că ne-am exercitat în mod liber profesia de avocat. Credem că dreptul la apărare ar trebui să fie respectat şi în ţara noastră. Nu dorim să protestăm pentru condamnarea unui coleg de-al nostru în mod expres, ci pentru a atrage un semnal de alarmă că pe viitor se poate crea un astfel de precedent periculos pentru întregul corp profesional al avocaţilor’, a declarat avocatul Adrian Stancu, decanul Baroului Bihor.
El a menţionat că s-a ajuns la condamnarea unui avocat pentru că şi-a apărat clientul într-o cauză care nu erau şanse suficiente de reuşită, însă, cu toate acestea, a reuşit să obţină o soluţie favorabilă clientului său.
‘Din păcate, s-a ajuns la audierea avocaţilor în calitate de martori în dosarele clienţilor dumnealor, s-a ajuns la încălcarea autorităţii de lucru judecat a hotărârilor civile, definitive şi irevocabile, s-a ajuns la audierea judecătorilor în aceste dosare penale pentru a se dovedi o netemeinicie a hotărârilor definitive şi irevocabile, toate aceste aspecte conducând la condamnarea colegilor noştri în dosarul respectiv. Se creează un precedent periculos pentru noi, pentru profesia noastră, pentru apărarea cetăţenilor şi există riscul ca oricare dintre noi să fim judecaţi şi condamnaţi pentru că ne exercităm în condiţii de legalitate, profesia de avocat’, a subliniat decanul Baroului Bihor.
În Baroul Bihor sunt 427 de avocaţi, din care 40 de stagiari.
Robert Roşu, avocatul prinţului Paul al României, a fost condamnat definitiv, în decembrie 2020, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul retrocedării ilegale a Fermei regale de la Băneasa. În acelaşi dosar, Paul al României a primit 3 ani şi 4 luni de închisoare, iar omul de afaceri Remus Truică 7 ani, ambele pedepse fiind cu executare. Acuzaţiile din dosar vizează infracţiuni comise în perioada 2006 – 2013 în diferite forme de participare, în interesul obţinerii unor bunuri de o valoare deosebită, printre care Pădurea Snagov şi Ferma Regală Băneasa, revendicate fără drept de prinţul Paul. Prejudiciul în acest dosar se ridică la 145 de milioane de euro.