Aproape 100 de tone de articole pirotehnice au fost confiscate de către poliţişti în urma unei ample acţiuni derulate la nivel naţional.
Poliţia Română a demarat, la data de 21 noiembrie 2022, o acţiune la nivel naţional, intitulată ‘FOC DE ARTIFICII’, fiind continuate, şi în acest an, activităţile pentru prevenirea oricăror evenimente negative generate de nerespectarea legislaţiei privind obiectele pirotehnice.
Potrivit unui comunicat al Poliţiei, activităţile, desfăşurate sub coordonarea Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul IGPR, au scopul de a creşte siguranţa cetăţeanului prin activităţile de prevenire, identificare şi combatere a evenimentelor negative generate de nerespectarea prevederilor legale care reglementează deţinerea, comercializarea, importul, depozitarea şi utilizarea articolelor pirotehnice de către persoanele fizice şi juridice în perioada sărbătorilor de iarnă 2022/2023.
Planul de acţiune se derulează în perioada 21 noiembrie 2022 – 4 ianuarie 2023, iar obiectivele urmărite în cadrul acţiunii sunt: prevenirea producerii unor evenimente negative, cu consecinţe asupra ordinii şi siguranţei publice sau de altă natură (răniri de persoane, incendii sau distrugeri de bunuri); prevenirea, identificarea şi sancţionarea faptelor de natură penală şi contravenţională la regimul articolelor pirotehnice; optimizarea cooperării interinstituţionale (poliţie, inspectorate teritoriale de muncă, poliţie de frontieră, vamă, autorităţi locale) şi a schimbului de informaţii între agenţiile de aplicare a legii cu atribuţii în domeniu pentru prevenirea şi combaterea infracţionalităţii; cunoaşterea şi respectarea legislaţiei în domeniu de către cetăţeni pentru a achiziţiona, deţine şi utiliza exclusiv articole pirotehnice din categoriile celor permise.
Până în prezent, în cadrul planului au fost efectuate 92 de acţiuni şi controale, fiind înregistrate 37 de dosare penale, în care sunt cercetate 55 de persoane.
În urma acestor activităţi, au fost constatate 53 de infracţiuni şi aplicate 9 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 30.215 de lei.
Totodată, au fost confiscate aproape 9 tone de articole pirotehnice în valoare de 122.800 de lei.
Poliţia Română aminteşte câteva cazuri de persoane depistate cu articole pirotehnice deţinute ilegal.
Astfel, pe 24 noiembrie, poliţiştii au depistat în trafic, în localitatea Vadu Moldovei, judeţul Suceava, două autoturisme în care erau transportate articole pirotehnice din categoriile P1, F2 şi F3, fără documente de provenienţă, iar persoanele nefiind autorizate pentru efectuarea de operaţiuni cu material pirotehnice. Procedându-se la inventarierea articolelor pirotehnice identificate s-a constatat faptul că în cele două autoturisme au fost transportate 231 de kg.
Pe 25 noiembrie, poliţişti de la IPJ Ilfov au efectuat percheziţii domiciliare în Bucureşti şi judeţul Ilfov, fiind descoperite aproximativ 6.600 kg de produse pirotehnice.
De asemenea, în perioada 24 octombrie – 10 noiembrie, Direcţia Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase a efectuat acţiunea naţională ‘IMPORTATORII DE ARTIFICII 2022’, care a avut ca scop prevenirea, identificarea şi combaterea evenimentelor negative generate de nerespectarea prevederilor legale care reglementează deţinerea, comercializarea, importul, depozitarea şi folosirea articolelor pirotehnice de către persoanele juridice.
În cadrul acţiunii, poliţiştii au efectuat 386 de controale la persoanele juridice autorizate să desfăşoare operaţiuni de import/comercializare articole pirotehnice, precum şi la cele care efectuează jocuri de artificii.
Dintre cele 705 persoane juridice autorizate pentru efectuarea de operaţiuni cu articole pirotehnice aflate în evidenţă, în perioada 18 octombrie 2021-24 octombrie 2022, 370 au efectuat operaţiuni de import/transfer cu articole pirotehnice.
Au fost exploatate 65 de informaţii (17 din mediul online) şi au fost înregistrate 39 de dosare penale privind nerespectarea regimului articolelor pirotehnice, fiind cercetate penal 39 de persoane.
Poliţiştii au aplicat 5 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 6.000 de lei şi au indisponibilizat, în vederea confiscării, aproximativ 1.400 de kg de articole pirotehnice din categoriile P1, F1, F2 şi F3.
Totodată, au fost efectuate 144 de acţiuni de prevenire privind regimul materiilor explozive şi pirotehnice.
Ca reper, în perioada sărbătorilor de iarnă 2021/2022, au fost efectuate 3.832 de acţiuni şi controale, fiind înregistrate 1.092 de dosare penale, în care sunt cercetate 1.228 de persoane.
În urma acestor activităţi, au fost constatate 1.222 de infracţiuni şi aplicate 373 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 398.400 de lei.
Totodată, au fost confiscate aproape 100 de tone de articole pirotehnice. Este de menţionat cantitatea totală indisponibilizată în cadrul acţiunii naţionale, respectiv 98.922 kg, care reprezintă aproximativ 8% din cantităţile importate/transferate la nivel naţional în 2021.
În cadrul acţiunilor, poliţiştii au cooperat cu specialişti din cadrul Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale – Inspectoratele Teritoriale de Muncă şi Ministerului Finanţelor Publice – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.