Poliţiştii Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul IGPR au scos din circuitul ilegal, în prima jumătate de an, sute de tone de substanţe periculoase, la care se adaugă articole pirotehnice, produse de protecţie a plantelor, mercur, explozibil de uz civil, proiectile şi grenade.
Potrivit unui comunicat transmis, sâmbătă, de IGPR, în primele şase luni ale anului au fost depistate 579 de infracţiuni de către poliţiştii care au desfăşurat activităţi pentru combaterea infracţiunilor contra persoanei, a patrimoniului, precum şi la regimul materiilor explozive şi substanţelor periculoase.
Poliţiştii au efectuat 1.322 de controale la persoane juridice şi la persoane fizice, în cadrul a 443 de acţiuni – 128 pe linie de materii explozive şi 315 pe linie de substanţe periculoase, precizează sursa citată.
Dintre totalul de 579 de infracţiuni, 349 au privit nerespectarea regimului materiilor explozive şi C.B.R.N., iar 230 nerespectarea regimului substanţelor periculoase. De asemenea, au fost efectuate 53 de percheziţii.
Tot în această perioadă, au fost scoase din circuitul ilegal: 12.219 kg de articole pirotehnice din toate categoriile de pericol, 139.058 kg şi 873 litri de substanţe periculoase, 671.558 kg şi 2.750 litri produse de protecţie a plantelor, 61.401 kg şi 11.519 litri de substanţe periculoase devenite deşeuri, 96 kg de mercur, 10 kg de explozivi de uz civil, 120 de proiectile şi grenade şi 2.469 de capse de iniţiere.
Dosarele penale instrumentate în primele şase luni ale anului 2021 au avut ca obiect săvârşirea infracţiunilor de trafic de produse sau substanţe toxice, nerespectarea regimului articolelor pirotehnice, nerespectarea regimului vamal, nerespectarea legislaţiei protecţiei mediului şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.
Totodată, au fost efectuate cercetări, în ordonanţele de delegare ale DIICOT, privind nerespectarea regimului materialelor nucleare, constituire a unui grup organizat, fraude informatice, înşelăciune, fals privind identitatea şi spălare de bani.