AcasăStiri generaleAproape 3.300 de şoferi, amendaţi cu circa 826.000 de lei pentru oprire...

Aproape 3.300 de şoferi, amendaţi cu circa 826.000 de lei pentru oprire şi staţionare neregulamentară în Capitală

Aproape 3.300 de conducători auto au fost amendaţi, de la începutul anului, de poliţiştii locali, cu aproximativ 826.000 de lei pentru oprire şi staţionare neregulamentară în Capitală, potrivit unui comunicat al Municipalităţii transmis, marţi, AGERPRES.

În această perioadă, misiunile poliţiştilor locali se concentrează în zone precum Piaţa Eroii Revoluţiei, Splaiul Independenţei, şos. Pantelimon, b-dul Dimitrie Pompeiu, şos. Colentina, str. Doamna Ghica sau b-dul Ion Mihalache, unde se înregistrează ambuteiaje provocate de indisciplina unor şoferi. În ultima săptămână, pe aceste artere, agenţii Poliţiei Locale Bucureşti au depistat şi sancţionat 193 de conducători auto care şi-au lăsat maşinile în zona indicatoarelor de ‘Oprire/Staţionare interzisă’. Valoarea amenzilor aplicate a fost de peste 44.500 de lei.

Direcţia Generală de Poliţie Locală şi Control a Municipiului Bucureşti continuă demersurile de descurajare a indisciplinei rutiere.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks