Investiții majore în sistemul educațional și nu numai, s-au făcut în cartierul Mioriței, aici o grădiniță fiind extinsă cu fonduri europene, iar Școala Gimnazială „Pompiliu Marcea” fiind modernizată prin PNRR.
- „În zona de Sud a municipiului Târgu Jiu, pe strada Mioriței, în ultima perioadă s-au făcut investiții majore. Grădinița de aici a fost modernizată și extinsă printr-un proiect finanțat cu 1 milion de euro din fonduri europene.
Pentru Școala Gimnazială „Pompiliu Marcea”, Primăria Municipiului Târgu Jiu a obținut, prin PNRR, 1,7 milioane euro, atât pentru clădirea școlii, cât și pentru sala de sport. Parcul de lângă școală a fost și el reabilitat și modernizat, inclusiv locul de joacă. În apropiere, Parcul Lido tocmai a fost finalizat și va fi deschis săptămâna viitoare.
Aceste investiții au fost discutate cu locuitorii zonei, care apreciază nu doar eforturile depuse, ci și calitatea lucrărilor. Pentru mine, aceasta este o zonă specială, unde am copilărit, am mers la școală și mi-am făcut primii mei prieteni. Vizitez cu plăcere aceste locuri și mă întâlnesc, ori de câte ori se poate, cu oameni dragi pe care îi cunosc de-o viață.
Întregul cartier s-a schimbat radical în ultimii ani și va continua să se dezvolte, pentru că ne pasă de cetățeni, a căror părere contează cu adevărat pentru noi.”, a declarat Adrian Dăianu, președintele PSD Târgu Jiu.
Articolul Aproape 3 milioane de euro, bani europeni, pentru zona Mioriței din Târgu Jiu apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro