AcasăStiri generaleAproximativ 15.000 de participanţi, aşteptaţi la Summer Well 2022; efective de poliţişti...

Aproximativ 15.000 de participanţi, aşteptaţi la Summer Well 2022; efective de poliţişti şi jandarmi, suplimentate

Festivalul Summer Well 2022 începe, vineri, în incinta Domeniului Ştirbey din oraşul Buftea, iar autorităţile estimează participarea a 15.000 de persoane, prefectul judeţului Ilfov, Simona Neculae, anunţând că s-au dispus o serie de măsuri pentru menţinerea unui climat de siguranţă şi linişte publică la acest eveniment care se va încheia duminică.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Ilfov, Anne-Marie Ciolcă, a informat că au fost suplimentate efectivele operative. Aproximativ 215 poliţişti de ordine publică, rutieră, investigaţii criminale, arme şi muniţii, acţiuni speciale şi prevenire, criminalişti vor fi în zona de desfăşurarea a festivalului şi în zona adiacentă, împreună cu efective din cadrul altor instituţii cu atribuţii în domeniu.

‘Pentru că orice festival trebuie să se desfăşoare fără evenimente negative, conducerea de Poliţie a Judeţului Ilfov a dispus o serie de măsuri pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică pentru protejarea participanţilor şi creşterea capacităţii de intervenţie în situaţii de urgenţă, pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale. În acest context, efectivele operative de poliţie au fost suplimentate’, a precizat Ciolcă, într-o declaraţie de presă susţinută la Domeniul Ştirbey din Buftea.

Poliţii rutieri din Ilfov vor fi prezenţi pe traseele de deplasare şi vor asigura fluenţa traficului pietonal şi vor acţiona pentru depistarea persoanelor care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanţelor psihoactive.

Anne-Marie Ciolcă a subliniat că vor fi prezenţi poliţişti cu câini special antrenaţi pentru depistarea drogurilor.

‘Pentru un plus de siguranţă au fost constituite rezerve de intervenţie cu luptători de la acţiuni speciale, capabili să intervină în cel mai scurt timp dacă situaţia o va impune’, a adăugat ea.

Poliţiştii recomandă conducătorilor auto să circule cu viteză moderată, să nu consume băuturi alcoolice sau substanţe psihoactive, să folosească locurile de parcare special amenajate şi să nu lase la vedere bunuri de valoare sau documente.

Participanţilor la festival, poliţiştii le atrag atenţia să nu accepte băuturi, ţigări sau alimente de la persoane necunoscute, să evite, pe timpul nopţii, locurile izolate sau întunecate.

Jandarmii vor acţiona cu scop preventiv şi descurajator în ceea ce priveşte săvârşirea de fapte antisociale, a transmis locotenentul Petru Vlad Turcescu de la IJJ Ilfov.

Agenţia Naţională Antidrog a anunţat că va desfăşura în acest weekend, la nivel naţional, activităţi de prevenire a consumului de droguri la cele mai importante evenimente.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks