Aproximativ 150 de elevi de la Şcoala Gimnazială ‘Pia Brătianu’ vor beneficia de şase săli de clasă noi, care vor fi amenajate de Primăria Sectorului 1 în clădirea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 1 din bd. Mareşal Averescu.
Pe lângă cele şase săli noi de clasă, vor fi amenajate şi alte spaţii necesare derulării actului educaţional: sală de sport, cabinet medical, sala profesorilor, grupuri sanitare etc, a transmis Primăria Sectorului 1, joi, pe Facebook.
Consiliul Local al Sectorului 1 a aprobat, în şedinţa de miercuri, cu 17 voturi pentru şi 7 abţineri, o hotărâre prin care se solicită Consiliului General al Municipiului Bucureşti transmiterea spaţiului în suprafaţă de 460 mp, amplasat la parterul Pavilionului C din bd. Mareşal Averescu nr. 17, din administrarea DGASPC Sector 1 în administrarea Direcţiei Generale Administraţie Publică Locală. Este vorba de un imobil aflat în Ansamblul fostului Leagăn ‘Sfânta Ecaterina’, unde în prezent mai funcţionează şi Casa de Căsătorii a Sectorului 1.
Spaţiul din bd. Mareşal Averescu nr. 17 în care vor fi amenajate cele şase săli de clasă se află la o distanţă foarte mică de sediul central al Şcolii Gimnaziale ‘Pia Brătianu’ şi oferă condiţii optime pentru desfăşurarea actului educaţional. Sălile de clasă vor funcţiona în locaţia din bd. Mareşal Averescu nr. 17 până la sfârşitul anului şcolar 2022-2023.
Suplimentarea numărului de săli de clasă vine ca urmare a dificultăţilor cu care se confruntă elevii şi profesorii de la Şcoala Gimnazială ‘Pia Brătianu’. În prezent, această unitate de învăţământ are reale dificultăţi de organizare a activităţii din cauza unui număr mare de elevi înscrişi în anul 2020-2021, motiv pentru care procesul didactic este greoi şi organizat în trei schimburi.