Cinci percheziţii au fost desfăşurate de poliţiştii arădeni în legătură cu activitatea unei firme care au fi extras şi prelucrat minereu fără drept, fiind indisponibilizate 15 utilaje până la finalizarea anchetei. Potrivit unui comunicat de presă transmis, vineri, de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Arad, lucrătorii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, împreună cu reprezentanţi ai Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, Gărzii Naţionale de Mediu şi ai Agenţiei Naţionale Apele Române, au pus în aplicare cinci mandate de percheziţie, într-un dosar penal de executare de activităţi miniere fără permis sau licenţă, în localitatea Lipova. ‘Din cercetări a reieşit că o societate comercială ar fi executat operaţiuni de exploatare minieră, în perimetrul unei cariere şi într-o balastieră, situate în oraşul Lipova, fără să deţină permis sau licenţă în acest sens’, se arată în comunicat. În urma percheziţiilor efectuate la domiciliul administratorului şi la sediul şi punctele de lucru ale societăţii comerciale, au fost indisponibilizate, în vederea continuării cercetărilor, 15 utilaje de extracţie şi prelucrare a agregatelor minerale, în valoare de aproximativ 2.000.000 de lei. AGERPRES / (AS – autor: Marian Buga, editor: Marius Frăţilă)