Un proiect cu finanţare europeană derulat de Arhiepiscopia Aradului va permite acordarea de mese calde unui număr de 170 de persoane vârstnice din municipiul Arad, cel puţin doi ani, iar ulterior activitatea va continua cu ajutorul partenerilor locali – autorităţi şi agenţi economici.
Proiectul ‘Cantina Sfântul Nicolae – Serviciul masa pe roţi pentru bunicii comunităţii’ a obţinut finanţare europeană în 2020, prin Fondul Social European prin Programul Operaţional Capitalul Uman 2014-2020. Valoarea totală a proiectului este de 2.742.882 lei, toată suma reprezentând asistenţă financiară nerambursabilă.
Reprezentanţii Arhiepiscopiei Aradului au anunţat, în cadrul unei conferinţe de presă, că 170 de persoane vârstnice, aflate în risc de sărăcie, beneficiază de acest sprijin pe o perioadă de 24 de luni, începând de luni, 6 decembrie.
‘Ne dorim ca la finalul acestei perioade să continuăm proiectul implicând comunitatea locală, autorităţile şi marile centre comerciale’, a spus Olimpia Beşliu, responsabil de proiect.
Finanţarea a permis modernizarea unei cantine mai vechi a Arhiepiscopiei, care funcţiona cu echipamente de tip casnic.
‘Cantina a fost dotată cu echipamente profesionale moderne. Au fost cumpărate şi două autoutilitare, cu ajutorul cărora se face distribuirea alimentelor către beneficiari’, a precizat Olimpia Beşliu.
Dacă echipamentele au fost cumpărate cu fonduri europene, o parte dintre lucrările de modernizare a clădirii cantinei au fost finanţate de Arhiepiscopie.
Pentru a asigura finanţarea programului dedicat vârstnicilor cu nevoi speciale şi după încheierea proiectului european, în următorii ani se are în vederea lansarea unor servicii pentru populaţia largă, cum ar fi servirea meselor contra-cost. AGERPRES / (AS – autor: Marian Buga, editor: Marius Frăţilă)