Douăzeci de migranţi solicitanţi de azil în România au fost descoperiţi de autorităţi când încercau să iasă ilegal din ţară prin Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Nădlac II, 18 fiind ascunşi într-un TIR, iar doi sub o remorcă, stând pe o roată de rezervă. În noaptea de duminică spre luni, la PTF Nădlac II a fost verificat un TIR condus de un turc în vârstă de 34 ani, care transporta produse din aluminiu pe ruta Turcia – Austria. În interiorul automărfarului au fost descoperite 18 persoane, informează un comunicat transmis de Poliţia de Frontieră Arad. În urma cercetărilor s-a stabilit că persoanele ascunse sunt din Irak, Siria şi Egipt, având vârste cuprinse între 15 şi 42 de ani. În al doilea caz, a fost verificat, în acelaşi punct de frontieră, un TIR condus de un turc care transporta produse textile în Suedia. Sub remorcă, pe o roată de rezervă, au fost găsiţi doi migranţi, din Afganistan şi Siria, cu vârste de 23 şi 18 ani. În ambele cazuri, străinii sunt solicitanţi de azil în România şi au declarat că intenţionau să ajungă în state din vestul Europei, conform comunicatului. Migranţii sunt cercetaţi pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, iar şoferii turci, pentru trafic de migranţi.