AcasăStiri generaleArad: 21 de migranţi prinşi în 24 de ore ascunşi în autovehicule...

Arad: 21 de migranţi prinşi în 24 de ore ascunşi în autovehicule sau pe câmp, la frontieră

Autorităţile de frontieră din Arad au prins 21 de migranţi care, în ultimele 24 de ore, au încercat să iasă ilegal din ţară, ascunşi în autovehicule sau mergând pe câmp spre teritoriul Ungariei.

Miercuri dimineaţă, în timp ce era verificată o camionetă în Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Nădlac II, condusă de un român cu vârsta de 32 de ani, au fost descoperiţi şase străini, care se ascundeau în cuşeta pentru dormit a şoferului.

‘Persoanele în cauză au fost conduse la sediul sectorului poliţiei de frontieră pentru cercetări. În cadrul verificărilor, colegii noştri au stabilit că persoanele sunt cetăţeni din Siria şi intenţionau să ajungă ilegal într-un stat din vestul Europei’, a informat Poliţia de Frontieră Arad.

De asemenea, la PTF Vărşand, poliţiştii de frontieră au verificat un camion condus tot de un român, care transporta peleţi din lemn pentru o societate comercială din Austria. În remorcă au fost găsiţi cinci migranţi din India şi Afganistan, solicitanţi de azil în ţara noastră.

Tot în ultimele 24 de ore, poliţiştii de frontieră au avut şi acţiuni de supraveghere a frontierei de stat în zona Nădlac, în timpul cărora au fost prinse zece persoane care se deplasau pe jos, pe câmp, spre ţara vecină. Este vorba de migranţi din Nepal, Sri Lanka, Pakistan, Bangladesh şi Afganistan, cu vârste cuprinse între 19 şi 36 de ani.

În toate cazurile, poliţiştii de frontieră fac cercetări.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks