Poliţiştii de frontieră arădeni au prins, joi, 27 de migranţi din Bangladesh, Eritreea, Sri Lanka şi Pakistan care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în două camioane încărcate cu textile şi bare metalice.
La Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac I, în timp ce era verificat un camion ce urma să iasă din ţară, condus de un român, au fost descoperiţi în remorcă 16 migranţi. Şoferul transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, trei paleţi cu textile pe ruta România-Austria.
‘În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, au fost descoperiţi, într-un locaş special amenajat în partea din faţă a compartimentului destinat mărfurilor, 16 cetăţeni străini. Persoanele au fost preluate şi transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Bangladesh şi Eritreea, cu vârste cuprinse între 21 şi 67 de ani, ce au intrat legal în ţara noastră în baza documentelor personale’, a transmis Poliţia de Frontieră Arad.
De asemenea, la PTF Nădlac II, într-un camion condus tot de un român, care transporta bare metalice, au fost descoperiţi 11 migranţi din Sri Lanka şi Pakistan, cu vârste cuprinse între 21 şi 42 de ani.
În ambele cazuri, poliţiştii de frontieră fac cercetări.