Poliţiştii de frontieră arădeni au descoperit 28 de migranţi din Afganistan şi Siria care au încercat, în ultimele 24 de ore, să iasă din ţară ascunşi în cinci camioane verificate în Punctele de Trecere a Frontierei (PTF) Nădlac II şi Vărşand. În timpul unor verificări amănunţite efectuate asupra a trei camioane care urmau să iasă din ţară prin PTF Nădlac II, poliţiştii de frontieră au descoperit 19 străini ascunşi în remorci. Camioanele au fost conduse de un turc, un român şi un bulgar, se arată într-un comunicat de presă transmis, miercuri, de Poliţia de Frontieră Arad. În urma verificărilor, s-a stabilit că migranţii din camioane provin din Afganistan, au vârste cuprinse între 14 şi 26 de ani şi sunt solicitanţi de azil. În PTF Vărşand, în două automarfare conduse de un român şi un bulgar, au fost găsiţi alţi nouă migranţi, din Afganistan şi Siria, cu vârste cuprinse între 11 şi 24 de ani, solicitanţi de azil în România. În toate cazurile, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, iar şoferii ar putea fi cercetaţi pentru trafic de migranţi. AGERPRES / (AS – autor: Marian Buga, editor: Marius Frăţilă)