Poliţiştii de frontieră arădeni au descoperit 56 de migranţi din Siria, Irak, Bangladesh şi India care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi într-un TIR, un microbuz şi portbagajul unei maşini, verificate în Punctele de Trecere a Frontierei (PTF) Nădlac I şi Nădlac II.
La PTF Nădlac II, într-un TIR verificat miercuri dimineaţă, condus de un român, au fost descoperiţi 45 de migranţi. Şoferul transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, electrocasnice pentru o societate comercială din Italia.
‘În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentul pentru marfă, 45 de cetăţeni străini. Persoanele au fost preluate şi transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din India şi Bangladesh, cu vârste cuprinse între 18 şi 40 de ani, majoritatea solicitanţi de azil în România’, a informat Poliţia de Frontieră Arad.
Într-un microbuz condus de un bulgar, verificat la ieşirea din ţară prin PTF Nădlac I, au fost găsiţi, ascunşi într-un locaş special amenajat, alţi zece migranţi, din Siria, care au vârste cuprinse între 20 şi 40 de ani.
De asemenea, tot Nădlac I, în portbagajul unei maşini conduse de un român, a fost găsit ascuns un irakian în vârstă de 28 de ani.
În toate cazurile, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări. AGERPRES / (AS – autor: Marian Buga, editor: Karina Olteanu)