O anchetă a fost începută în Arad după ce, pe internet, a fost distribuit un videoclip în care se vede cum o fată de 15 ani este bătută de o tânără de 17 ani, care îşi umileşte victima căzută şi dă cu picioarele în ea, în timp ce tatăl agresoarei filma scenele fără să intervină.
Filmarea ar fi fost distribuită chiar de agresoare, pentru a se lăuda în cercul de prieteni şi colegi, dar s-a ‘viralizat’ în câteva zile, incidentul având loc în 21 septembrie.
În filmare se vede cum o adolescentă este lovită repetat cu palmele pe cap şi spate, este trasă de păr, lovită cu capul de o teracotă, aruncată pe jos, lovită cu picioarele, înjurată şi ameninţată de agresoare că îi dă foc. Victima îi cere agresoarei să înceteze, însă aceasta continuă loviturile.
Filmarea ar fi fost făcută de tatăl agresoarei, care participa fără să intervină, el fiind auzit pe filmare cum aduce unele reproşuri victimei.
Cele două fete sunt eleve la un liceu din municipiul Arad, dar incidentul ar fi avut loc în casa agresoarei, unde victima ar fi fost ademenită.
Autorităţile s-au sesizat în acest caz şi fac o anchetă.
‘În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe şi instigare la lovire şi alte violenţe, sub coordonarea unui procuror de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad. Poliţiştii de la Biroul de siguranţă şcolară, împreună cu reprezentanţi ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Arad, s-au deplasat la unitatea de învăţământ unde învaţă cele două fete pentru a le consilia şi a analiza oportunitatea luării unor măsuri suplimentare’, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, Claudia Iuga.
De asemenea, reprezentanţii DGASPC Arad au transmis, la solicitarea AGERPRES, că au fost sesizaţi de poliţişti pentru a asista la audierea victimei, ‘fiind vorba de o minoră care a fost bătută, după cum declara aceasta, pe fondul unor divergenţe mai vechi’.
Victima primeşte asistenţă de specialitate de la DGASPC, fiind inclusă într-un program de consiliere psihologică.