AcasăStiri generaleArad: Aproximativ 30 de migranţi au fost prinşi ascunşi în TIR-uri, în...

Arad: Aproximativ 30 de migranţi au fost prinşi ascunşi în TIR-uri, în 24 de ore, în Vama Nădlac II

Aproximativ 30 de migranţii din Africa şi Asia au fost descoperiţi, în ultimele 24 de ore, de autorităţile din Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, în timp ce încercau să iasă din ţară ilegal, ascunşi în două TIR-uri care mergeau în Olanda.

Şoferii sunt cetăţeni turci şi transportau, conform documentelor de însoţire a mărfii, obiecte de mobilier şi produse din metal pentru societăţi comerciale din Olanda.

‘În baza analizei de risc, poliţiştii de frontieră au efectuat un control amănunţit al celor două mijloace de transport. Astfel, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentul pentru marfă, respectiv în lăzile de depozitare din părţile laterale ale semiremorcii, 29 de cetăţeni străini, în total. Persoanele au fost preluate şi transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din diferite state (Siria, Turcia, India, Bangladesh, Guineea, Congo, Yemen, Eritreea, Somalia), cu vârste cuprinse între 18 şi 40 de ani’, a informat, marţi, Poliţia de Frontieră Arad.

În ambele cazuri, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări. AGERPRES / (AS – autor: Marian Buga, editor: Karina Olteanu)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks