AcasăStiri generaleArad: Bărbat cercetat după ce ar fi intrat în curtea unei vecine...

Arad: Bărbat cercetat după ce ar fi intrat în curtea unei vecine şi i-ar fi ucis câinele cu toporul

Un bărbat din judeţul Arad este cercetat penal de către poliţişti după ce ar fi intrat în curtea unei vecine şi i-ar fi ucis câinele folosind un topor.

Incidentul a avut loc luni seară, în localitatea Rădeşti, comuna Almaş.

Potrivit Biroului de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, suspectul are 53 de ani, iar vecina sa are 35 de ani. Bărbatul este cercetat pentru ucidere fără drept a unui animal şi violare de domiciliu.

Localnici din sat au declarat marţi, pentru AGERPRES, că bărbatul care a recurs la acest gest era nervos că patrupedul vecinei i-a intrat în curte şi i-a omorât o găină. Câinele era legat în lanţ în permanenţă, însă ar fi scăpat când a atacat găinile. Bărbatul de 53 de ani a luat un topor şi a mers în curtea proprietarei acestuia pentru a se răzbuna pe patruped. AGERPRES / (AS – autor: Marian Buga, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks