Un bărbat din municipiul Arad a fost transportat la spital intoxicat cu fum, luni după-amiază, după ce apartamentul său, situat la etajul VIII al unui bloc cu zece etaje, a luat foc, zeci de locatari fiind evacuaţi din imobil. Incendiul a avut loc în cartierul Vlaicu, iar locatarii blocului au sunat la 112 după ce au simţit miros puternic de fum. Pompierii au avut dificultăţi să intre în locuinţa care ardea, pentru că bărbatul care locuia acolo, care are peste 100 de kilograme, era căzut chiar lângă uşă, în apartament. ‘S-a reuşit până la urmă deschiderea uşii, iar victima a fost scoasă din locuinţă şi predată în viaţă echipajului SMURD, care a transportat-o la spital’, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad, George Pleşca. Conform sursei citate, flăcările au distrus complet dormitorul apartamentului cu două camere, iar fumul dens degajat a degradat restul locuinţei. Pompierii le-au cerut locatarilor de la nivelurile superioare, etajele IX şi X, să iasă din bloc, astfel că în jur de 30 de persoane au ieşit din clădire, fără a exista alţi răniţi. Cauza incendiului urmează să fie stabilită, la faţa locului fiind în desfăşurare cercetări. AGERPRES / (AS – autor: Marian Buga, editor: Marius Frăţilă)