Clădirile comune ale Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) şi Serviciului Român de Informaţii (SRI) vor fi modernizate şi reabilitate termic printr-un proiect european cu valoarea totală de aproape 36 milioane de lei, contractul pentru proiectare şi execuţie a lucrărilor fiind semnat marţi.
Proiectul a obţinut încă din 2018 finanţare europeană nerambursabilă prin Programul Operaţional Regional (Regio – POR 2014-2020), însă acum s-au încheiat procedurile de atribuire a contractului prin care este realizat proiectul tehnic şi vor fi executate lucrările.
IPJ Arad a informat, marţi, că proiectul ‘Lucrări de reabilitare termică şi modernizare spaţii de lucru la I.P.J. Arad şi U.M. 0556 Arad’ va fi implementat pe parcursul a 32 de luni şi vizează reabilitarea termică şi energetică prin îmbunătăţirea izolaţiei termice, anveloparea fundaţiei şi a pereţilor exteriori, înlocuirea tâmplăriei interioare şi exterioare, termoizolarea şi înierbarea parţială a terasei, precum şi reabilitarea instalaţiilor de încălzire a apei, reabilitarea sistemelor de ventilare şi climatizare, achiziţionarea de centrale fotovoltaice. Vor fi instalate panouri solare pentru producerea apei calde şi panouri fotovoltaice pentru asigurarea necesarului de energie electrică, în timp ce corpurile de iluminat vor fi înlocuite cu unele LED, care au eficienţă energetică ridicată şi durată mare de viaţă, urmând să fie montate şi sisteme inteligente pentru gestionarea energiei electrice.
De asemenea, proiectul vizează optimizarea spaţiilor de lucru, a zonelor administrative, a zonelor de acces, recompartimentarea şi refacerea finisajelor interioare, înlocuirea instalaţiilor electrice, refacerea reţelei voce/date, a instalaţiei de alimentare cu apă rece şi de colectare a apelor reziduale şi pluviale, a sistemului de iluminat, a celui de supraveghere video precum şi a sistemului de semnalare a incendiilor.
‘Prin implementarea acestui proiect se estimează reducerea consumului total anual specific de energie din surse neregenerabile, reducerea consumului anual specific de energie din surse neregenerabile pentru încălzire/răcire şi scăderea emisiilor de gaze cu efect de seră. De asemenea, se estimează că aproximativ 30% din consumul de energie primară se va realiza prin utilizarea surselor regenerabile de energie’, informează IPJ.
Valoarea totală a proiectului este de 35.869.152 lei, din care valoarea finanţării nerambursabile este de 26 de milioane de lei.