Acasă93Arad: Companiile oferă un număr record de locuri de muncă pentru ultimii...

Arad: Companiile oferă un număr record de locuri de muncă pentru ultimii trei ani – aproximativ 2.700

Companiile din judeţul Arad oferă, în prezent, un număr record de locuri de muncă pentru ultimii trei ani, aproximativ 2.700, mai multe chiar şi decât în 2019, înainte de pandemia de COVID-19 şi de declinul care a urmat, în timp ce rata şomajului este de doar 1,12%.

Reprezentanţii Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Arad au declarat marţi, pentru AGERPRES, că, în ultimele luni, numărul de locuri de muncă vacante s-a menţinut peste 2.000, iar în prezent este cel mai mare din 2019 încoace. Un număr de 311 firme sau companii din judeţ au raportat instituţiei că oferă în total aproximativ 2.700 de locuri de muncă, majoritatea în industria automotive, construcţii, transporturi şi comerţ.

De la începutul acestui an, ofertele de muncă din judeţ au fost, în medie, de două ori mai numeroase decât în 2021 şi de patru ori mai numeroase decât în 2020. Astfel, în 2021 erau listate zilnic în medie 1.000 de locuri de muncă, iar în 2020 oferta medie a fost de 500 de locuri de muncă, pe fondul reducerii activităţilor în timpul restricţiilor impuse de pandemie. În 2019, media a fost de 1.800 de locuri de muncă libere.

AJOFM informează că rata şomajului este de 1,12% în judeţ, ceea ce înseamnă 2.354 de dosare înregistrate, dar numai 766 de persoane primesc indemnizaţie de şomaj. Spre comparaţie, anul 2021 a început cu o rată a şomajului de 1,9% şi a ajuns la un vârf de 2,29% în august, pentru ca apoi să scadă constant. La începutul acestui an, şomajul era de 1,41%.

Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad a transmis pentru AGERPRES că, în acest moment, sunt înregistraţi 123.459 de salariaţi activi şi 14.461 de angajatori activi.

În luna mai, directorul AJOFM Arad, Marinel Henteş, trăgea un semnal de alarmă privind nivelul foarte mic al şomajului în judeţ, cel mai scăzut de la Revoluţia din 1989, apreciind că ar fi nevoie urgentă de importul a cel puţin 10.000 de muncitori din zone non-UE, cum ar fi Africa.

‘Atât de greu ca acum din punct de vedere al forţei de muncă nu a fost de când există AJOFM, adică de 23 de ani. Chiar dacă nu avem evidenţe şi pentru perioada anterioară înfiinţării Agenţiei, putem spune că avem cel mai mic şomaj de după Revoluţie. Rata şomajului de 1% este istorică, dar este critică pentru că cei aflaţi la ora actuală în şomaj sunt persoane din grupe cu nivel profesional foarte slab, iar în majoritatea repartizărilor pe care le facem ei se întorc pentru că nu corespund postului. Un şomaj între 3,5 şi 4% este de preferat pentru piaţa muncii. Situaţia este critică, de aceea apreciez că, fără un import masiv, foarte concentrat de forţă de muncă din ţările non-UE, România nu va putea să satisfacă nevoia de forţă de muncă şi asta are un impact major asupra creşterii economice’, spunea atunci Marinel Henteş.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks