Câteva costume tradiţionale foarte vechi au fost furate dintr-o casă bătrânească din localitatea arădeană Roşia-Nouă, paguba fiind estimată la aproximativ 20.000 de lei, arată proprietarii, care au depus plângere la Poliţie. Furtul a fost sesizat de o familie care nu mai locuieşte în casa respectivă, aflată aproape de şoseaua principală, în satul Roşia Nouă, comuna Petriş. Proprietarii au declarat, pentru AGERPRES, că valoarea costumelor populare este de aproximativ 20.000 de lei, dincolo de valoarea sentimentală, costumele fiind transmise din generaţie în generaţie în această familie. După ce casa a fost spartă, au fost furate două costume întregi, cojoace femeieşti, laibăre bărbăteşti din catifea neagră, o cămaşă bărbătească albă şi cizme din piele purtate de dubaşi. Pe lângă aceste obiecte vestimentare foarte vechi, au mai fost furate şi costume populare mai noi, pentru fete şi băieţi. Familia păgubită consideră că aceste costume ar urma să fie vândute pentru valoarea lor, posibil în străinătate. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Arad, Adina Aconstantinesei, a declarat, pentru AGERPRES, că păgubiţii au depus sesizare şi se fac cercetări pentru furt calificat. AGERPRES / (AS – autor: Marian Buga, editor: Marius Frăţilă)