Acasă93Arad: Directorii AJOFM preiau dosarele oamenilor pentru a fi soluţionate după încheierea...

Arad: Directorii AJOFM preiau dosarele oamenilor pentru a fi soluţionate după încheierea grevei

Conducerea Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Arad va lucra în locul unora dintre angajaţii aflaţi de luni în grevă generală, pentru a prelua de la oamenii care se prezintă la ghişee diverse acte sau dosare, care vor fi soluţionate la încheierea conflictului de muncă şi reluarea activităţii.

Directorul AJOFM Arad, Marinel Henteş, a declarat, luni, că a decis ca el şi adjunctul său, dar şi secretara şi un alt angajat, să lucreze pe perioada grevei, preluând atribuţiile unor subordonaţi care au încetat lucru.

‘În ceea ce priveşte administrarea documentelor, am luat măsura înfiinţării unui registru de grevă, iar cei care nu suntem implicaţi în grevă, respectiv doi directori şi doi colegi de-ai noştri, vom înscrie în acest registru toate documentele care vor intra în instituţie, urmând ca ele să fie procesate imediat ce există această posibilitate. Dacă sunt documente pe care le putem elibera prin calculatoarele pe care le avem noi la îndemână, precum adeverinţe, vom face şi acest lucru’, a spus Henteş.

El a adăugat că a luat această decizie pentru ca oamenii să nu fie nevoiţi să revină la sediu doar pentru depunerea unor acte sau ridicarea unei adeverinţe.

Imediat după declanşarea grevei generale, zeci de angajaţi ai AJOFM Arad au ieşit, luni dimineaţă, din birouri pentru a protesta în stradă cu pancarte, pe care sunt scrise diverse mesaje împotriva ‘discriminării între bugetari’ care ar fi apărut după ce la unele ministere au fost aprobate creşteri salariale, iar la altele, nu.

‘După opt zile de protest spontan şi o grevă de avertisment, nu am fost ascultaţi sub nicio formă, aşa că am declanşat conflictul de muncă prin grevă generală pe termen nelimitat. Dacă nu se rezolvă nimic, suntem hotărâţi să mergem mai departe. Nu muncim, nu suntem plătiţi’, a spus liderul sindical din AJOFM Arad, Paul Pop.

Şi la Casa de Pensii au ieşit în stradă zeci de angajaţi aflaţi în grevă, oprind complet activitatea cu publicul.

De asemenea, la Direcţia de Sănătate Publică Arad are loc un protest spontan, luni, iar circa 40 de angajaţi au oprit lucrul şi au ieşit în faţa instituţiei.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks