Doi şoferi de TIR – un bulgar şi un român – sunt cercetaţi penal după ce au fost prinşi că ascundeau migranţi în automarfare, pe care urmau să îi scoată din ţară pe la frontiera de vest a României.
La Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Vărşand, în timp ce era verificat camionul bulgarului, care transporta componente electronice în Germania, au fost găsiţi în compartimentul de marfă 18 străini.
‘Persoanele au fost preluate şi transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Camerun, Afganistan, Eritreea, Guinea, Pakistan şi Egipt, majoritatea intraţi legal în România’, a informat, miercuri, Poliţia de Frontieră Arad.
De asemenea, în apropiere de PTF Nădlac II, a fost verificat un TIR care stătea în coloană pe autostradă pe sensul de ieşire din ţară. Era condus de un român care transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, plăci de aluminiu în Germania, însă în remorcă se aflau şi trei migranţi din Etiopia.
Cei doi şoferi sunt cercetaţi pentru trafic de migranţi, iar străinii ascunşi în camioane, pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat.