Doi soţi septuagenari din judeţul Arad sunt cercetaţi de poliţişti pentru contrabandă, în casele lor fiind găsite, în urma unor percheziţii, ţigări netimbrate pe care le-ar fi vândut localnicilor.
Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, au făcut două percheziţii domiciliare la imobile aparţinând celor doi soţi.
‘Din cercetări a reieşit că un bărbat de 76 de ani şi soţia acestuia de 71 de ani, ambii din localitatea Covăsânţ, ar fi oferit spre comercializare ţigarete susceptibile a proveni din contrabandă, pe raza aceleiaşi localităţi. În urma percheziţiilor, au fost ridicate şi indisponibilizate 1.029 de pachete cu ţigarete, netimbrate sau timbrate necorespunzător, de diferite mărci, (20.580 ţigarete), suma de 97 de lei şi o puşcă cu aer comprimat’, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, Livia Pescar.
Poliţiştii fac cercetări pentru contrabandă şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. AGERPRES / (AS – autor: Marian Buga, editor: Marius Frăţilă)