AcasăStiri generaleArad: Două grupuri de migranţi, oprite înainte să treacă frontiera în Spaţiul...

Arad: Două grupuri de migranţi, oprite înainte să treacă frontiera în Spaţiul Schengen prin câmp

Două grupuri de migranţi, în total 18 persoane din Pakistan, Sri Lanka, Nepal, Bangladesh şi Afganistan, au fost oprite de poliţiştii de frontieră arădeni înainte să treacă ilegal graniţa în Spaţiul Schengen prin câmp.

Potrivit Poliţiei de Frontieră Arad, migranţii au fost prinşi în timpul unor acţiuni de supraveghere a frontierei de stat, ei mergând pe jos spre graniţa cu Ungaria.

‘S-a procedat la deplasarea către locul unde se aflau persoanele şi interceptarea acestora. Întrucât nu îşi justificau prezenţa în zonă, au fost conduse la sediul sectorului pentru efectuarea verificărilor. În urma cercetărilor a fost stabilit faptul că sunt 18 cetăţeni din Pakistan, Sri Lanka, Nepal, Bangladesh şi Afganistan, cu vârste cuprinse între 20 şi 48 de ani, intraţi legal în ţara noastră’, precizează informarea transmisă joi de Poliţia de Frontieră Arad.

Străinii sunt cercetaţi pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat. AGERPRES / (AS – autor: Marian Buga, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks