Autorităţile române din Vămile Nădlac II şi Borş II au blocat intrarea în ţară a două TIR-uri care transportau 42 de tone de deşeuri provenite din Olanda şi Ungaria, stabilind că transporturile sunt ilegale.
Şoferii celor două TIR-uri sunt un maghiar şi un olandez şi aveau documente care arătau că transportau fier, oţel şi ajutoare umanitare de la diferite societăţi comerciale din Olanda şi Ungaria pentru firme din România.
‘Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transporturilor în cauză, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanţilor Comisariatelor Judeţene Arad şi Bihor din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că automarfarele erau încărcate cu 42.230 de kg de deşeuri, pentru care şoferii nu au prezentat documentaţia necesară prevăzută de lege pentru importul acestor produse’, a transmis, marţi, Poliţia de Frontieră Arad.
Autorităţile române au dispus ca deşeurile să se întoarcă în ţările din care au plecat.