Acasă93Arad: Familia regală a oferit o donaţie spitalului din Săvârşin

Arad: Familia regală a oferit o donaţie spitalului din Săvârşin

Custodele Coroanei, Margareta, a făcut o donaţie, marţi, spitalului din Săvârşin, unde sunt internate persoane vârstnice, constând în saltele şi echipamente pentru paturi, precum şi un punct de spălătorie. Potrivit paginii web romaniaregala.ro, Majestatea Sa Margareta a fost însoţită de Principesa Sofia, de primarul localităţii, Ioan Vodicean, de reprezentanţi ai Consiliului Judeţean Arad şi de membri ai Casei Majestăţii Sale. Tot marţi, arată sursa citată, Majestatea Sa şi Principele Radu au oferit daruri de Crăciun angajaţilor de la Castelul Regal şi de la Ocolul Regal Silvic din Săvârşin. La eveniment au mai fost prezenţi Principesa Sofia, primarul localităţii şi parohul bisericii ortodoxe, părintele Călin Mădăluţă. Miercuri, Custodele Coroanei va oferi, ca în fiecare an, pachete unor familii nevoiaşe din Săvârşin. Custodele Coroanei, Margareta, şi Principele Radu se vor afla la Săvârşin de Crăciun şi Anul Nou, alături de Principesa Sofia, programul public al Familiei Regale urmând să fie unul restrâns, din cauza a epidemiei de COVID-19.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks