O femeie care i-a promis unui arădean, în discuţii avute doar online, că îl ia de soţ dacă îi cumpără două telefoane scumpe a fost reclamată la Poliţie de către păgubit, în cauză fiind deschis un dosar penal pentru înşelăciune şi ameninţare.
Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, femeia are 43 de ani şi este din judeţul Timiş, în timp ce victima, care este din Nădlac, are 60 de ani.
‘Ar fi convins un bărbat din Nădlac să-i cumpere două telefoane mobile, în valoare de 12.000 de lei, după care l-ar fi ameninţat, când bărbatul ar fi solicitat informaţii cu privire la promisiunile neonorate de cea în cauză’, a transmis IPJ.
Surse din rândul anchetatorilor au precizat, pentru AGERPRES, că discuţiile au avut loc pe aplicaţia de mesagerie a Facebook, iar femeia i-a promis arădeanului că în schimbul telefoanelor îl va lua de soţ, însă ulterior a încercat să-l evite.
Pe numele femeii a fost întocmit un dosar penal pentru înşelăciune şi ameninţare.