Un grup format din cinci persoane din Turcia şi Tunisia a fost oprit de autorităţi înainte să treacă graniţa ilegal în Ungaria, pe câmp, străinii fiind cercetaţi penal.
Luni dimineaţă, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au observat, la aproximativ 100 de metri de linia de frontieră, cele cinci persoane care se deplasau pe jos.
‘Deoarece acestea nu îşi justificau prezenţa în zonă, au fost conduse la sediul sectorului pentru efectuarea verificărilor. În urma cercetărilor s-a stabilit faptul că aceştia sunt cetăţeni din Turcia şi Tunisia, cu vârste cuprinse între 20 şi 28 de ani’, a informat Poliţia de Frontieră Arad.
Străinii sunt cercetaţi pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.
Tot la Nădlac II, poliţiştii au prins două femei din Irak şi Siria care au încercat să treacă frontiera folosind documente care aparţineau altor persoane. Cele două femei, care au 20 şi 49 de ani, călătoreau într-un autoturism, iar la verificarea documentelor, poliţiştii de frontieră au constatat că există diferenţe de fizionomie în fotografii. În acest caz, se fac cercetări pentru fals privind identitatea şi tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat.
[…] Sursa: PRESSONLINE […]