AcasăStiri generaleArad: Incendiu la un adăpost de animale dintr-o gospodărie; 12 porci au...

Arad: Incendiu la un adăpost de animale dintr-o gospodărie; 12 porci au murit

Un incendiu a distrus complet un adăpost de animale dintr-o gospodărie aflată în localitatea arădeană Peregu Mic, în noaptea de sâmbătă spre duminică, iar 12 porci au murit, fiind pierdute şi trei tone de cereale.

Pompierii au fost alertaţi în jurul orei 2,00 şi au fost alocate forţe din cadrul Detaşamentului de Pompieri Arad, care au fost ajutate de pompierii voluntari din Peregu Mare.

‘La sosirea echipajelor de intervenţie, incendiul se manifesta prin ardere generalizată la nivelul întregii anexe gospodăreşti – construită din lemn, ce avea rol de adăpost pentru animale, pe o suprafaţă de aproximativ 500 de metri pătraţi, cu posibilitate de propagare la casă. Pompierii militari arădeni au localizat şi lichidat incendiul în limitele găsite, limitând astfel extinderea flăcărilor la casă, intervenţia fiind îngreunată de prezenţa materialelor combustibile din anexă’, a transmis, duminică, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Arad.

În urma incendiului, adăpostul de animale a ars complet, fiind ucişi de flăcări 12 porci. Au mai fost distruse aproximativ 3.000 kilograme de cereale.

Nicio persoană nu a fost rănită, iar pompierii spun că focul a izbucnit în urma unui scurtcircuit produs la un cablu cu defecţiuni.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks