Mai mulţi migranţi din Siria şi Irak au fost prinşi, vineri, când voiau să iasă ilegal din ţară ascunşi într-un TIR încărcat cu sticle cu vin, care urmau să fie livrate în Germania de o companie de transport bulgară.
TIR-ul a fost verificat în Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac I, iar şoferul bulgar (31 de ani) a declarat că transportă baxuri cu sticle de vin pe ruta Bulgaria – Germania.
‘În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit al mijlocului de transport, în urma căruia poliţiştii de frontieră au descoperit, în compartimentul pentru marfă, ascunşi printre bunurile transportate, 14 cetăţeni străini. Persoanele în cauză au fost conduse la sediul sectorului poliţiei de frontieră pentru cercetări. În cadrul verificărilor, colegii noştri au stabilit că persoanele sunt cetăţeni din Siria şi Irak’, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Arad, Andrei Dincă.
Şoferul este cercetat pentru trafic de migranţi, în timp ce călătorii clandestini sunt cercetaţi pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat. AGERPRES / (AS – autor: Marian Buga, editor: Marius Frăţilă)