Mai mulţi migranţi au fost prinşi de către poliţiştii de frontieră arădeni, în ultimele 24 de ore, în timp ce voiau să treacă ilegal graniţa în Ungaria, ascunşi în camioane sau deplasându-se pe jos spre ţara vecină.
În două camioane verificate în Punctul de Trecere al Frontierei Nădlac II, conduse de un român şi un bulgar, au fost găsiţi printre mărfuri şapte migranţi.
‘Şoferii transportau, conform documentelor de însoţire a mărfii, profile metalice şi ambalaje pentru diferite firme din Germania şi Olanda. În urma efectuării controlului amănunţit asupra compartimentelor pentru marfă al mijloacelor de transport, în interior, au fost descoperiţi, ascunşi, şapte cetăţeni străini. Persoanele au fost preluate şi transportate la sediul sectorului pentru cercetări, unde, în urma verificărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt şase cetăţeni din Afganistan şi un cetăţean din Pakistan, majoritatea dintre aceştia fiind solicitanţi de azil în ţara noastră’, a informat, joi, Poliţia de Frontieră.
Tot la Nădlac II, o patrulă de poliţişti de frontieră a observat, în vecinătatea terminalului de marfă, pe sensul de ieşire din ţară, două persoane care mergeau pe jos spre ţara vecină. Este vorba de doi afgani solicitanţi de azil în România.
Pe drumul Arad-Pecica, alţi trei migranţi au fost depistaţi de autorităţi, fiind vorba de persoane din India, cu vârste cuprinse între 24 şi 28 de ani.
În toate cazurile, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări. AGERPRES / (AS – autor: Marian Buga, editor: Karina Olteanu)