AcasăStiri generaleArad: Mii de brazi aruncaţi după sărbători sunt tocaţi şi transformaţi în...

Arad: Mii de brazi aruncaţi după sărbători sunt tocaţi şi transformaţi în compost

Mii de brazi care sunt aruncaţi la ghena de gunoi după sărbători sunt ridicaţi de o firmă contractată de Primăria Arad pentru a fi tocaţi şi transformaţi în compost utilizat în fertilizarea solului.

Arădenii au început să arunce brazii pe care i-au împodobit pentru Crăciun, iar Primăria a anunţat că a început colectarea acestora, pentru a nu rămâne la platformele gospodăreşti, blocând astfel accesul la containerele de gunoi menajer.

Primarul oraşului Arad, Călin Bibarţ, a declarat, marţi, că brazii vor deveni compost, mai puţin cel înalt de peste 20 de metri, instalat de municipalitate în faţa Palatului Administrativ, care va fi oferit unor familii pentru a-l folosi ca lemn de foc.

‘Este o campanie prin care ne dorim să încheiem frumos sărbătorile de iarnă. Brazii vor fi colectaţi pentru a fi duşi la staţia de compost, mai puţin bradul din faţa Primăriei, pe care îl vom oferi unor familii necăjite, să îl pună pe foc’, a spus primarul.

Reprezentanţii firmei care prelucrează brazii spun că în următoarele zile vor toca mii de pomi, care vor deveni astfel materie primă pentru compost.

‘Ajunşi la operatorii de salubritate, sunt aduşi la noi, la staţia de compost. Brazii intră într-o instalaţie de tocat, iar materia biodegradabilă rezultată este păstrată apoi în tuneluri speciale timp de 28 de zile, la temperatură şi umiditate controlate. Apoi, materia este ţinută încă 56 de zile, la maturare. Produsul final are o calitate foarte bună şi este folosit în agricultură sau amenajări peisagistice’, a explicat managerul companiei contractate de municipalitate, Emanuel Mariş.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks